Skip to content

A XV-a Conferință Națională a Asociației de Medicină de Laborator din România

00
Days
00
Hours
00
Minutes
00
Seconds

Stimați colegi,

Ne face plăcere să vă invităm la o nouă ediție a Conferinței Naționale a Asociației de Medicină de Laborator din România, cu participare internațională, care va avea loc în format fizic, la Hotel Europa, Eforie Nord, în perioada 15-17 Mai 2024.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș UMF “Iuliu Hațieganu”  Cluj Napoca, UMF “Carol Davila”  București, UMF “Grigore T. Popa”  Iași și UMF “Victor Babeș” Timișoara, având ca societăți profesionale partenere Societatea Română de Microbiologie și Societatea Română de Hematologie.

Rezultatele laboratorului clinic contribuie în foarte mare măsură la luarea deciziilor medicale, la stabilirea ghidurilor și protocoalelor clinice, iar progresele în domenii de vârf ale medicinei de laborator (biologie moleculară, genetică) au impact în conduita clinică. Printre obiectivele AMLR se numără stabilirea unor rețele de comunicare între profesioniștii care lucrează în laboratoare medicale, implementarea tehnicilor avansate de diagnostic, stabilirea unor standarde exigente de calitate pentru munca de laborator.

Expoziția de echipamente, reactivi și consumabile de laborator, precum și workshop-urile organizate de companii vor contribui la crearea unei atmosfere de lucru interactive.

Pentru colegii din mediul universitar, conferința oferă o bună oportunitate de a-și prezenta rezultatele cercetărilor. Rezumatele vor fi publicate în Revista Română de Medicină de Laborator (indexată Clarivate Analytics, cu factor de impact).

Evenimentul va fi creditat cu credite EMC de către Colegiul Medicilor din România și de către OBBCSSR.

Vă așteptăm cu drag! 

Dr. Daniela JITARU                                                                              Prof. Dr. Minodora DOBREANU Președinte AMLR                                                                                               Președinte Conferință

Informații generale și Înregistrare

Accesați Link-ul pentru detalii și înregistrare conferință : 

https://amlr.medical-congresses.ro

Începe

15 Mai 2024

Se termină

17 Mai 2024

Locație

Eforie Nord

Organizator

Asociația de Medicină de Laborator din România

Specialitate

Medicină de Laborator

Contact

sorin.dandu@palomatours.com